Capitolul 6 - "Ne mai vedem..."

M-am trezit hotarata. Trebuia sa imi revin si sa plec de pe capul lui Dean. Trecuse mai bine de o luna de cand stateam in casa lui, nu imi permiteam sa mai stau nici macar o zi, nici macar daca nu ma simteam bine. M-am ridicat din pat si m-am indreptat spre baie.Am facut un dus rapid si m-am imbracat intr-un halat.In dormitor pe un fotoliu imi zarisem perechea de pantaloni cu care fusesem imbracata in acea seara si langa ea o bluza noua,a mea probabil fusese facuta praf. Mi-am gasit langa blugi si geanta,chiar m-am bucurat ca nu o pierdusem.M-am imbracat si mi-am luat din geanta pieptenele si fardurile.Aratasem destul timp ca o fantoma trebuia sa redevin eu. Mi-am prins parul roscat intr-o coada si m-am machiat. Aratam iar ca un om (vampir) normal. Aruncam o ultima privire in oglinda cand am auzit usa deschizandu-se...
--Am auzit zgomot si mi-am dat seama ca te-ai trezit, imi spuse Dean studiindu-ma.Ce faci?
--Sunt mai bine, multumesc! i-am raspuns zambindu-i.
--Nu , nu , ce faci adica ...spuse el aratandu-ma cu degetul din cap pana in picioare.
--Ma pregateam sa plec, i-am raspuns eu.
--De ce?
--Uite Dean, iti multumesc foarte mult pentru ceea ce ai facut pentru mine,dar n pot continua sa stau aici.Nu vreau sa devin o bataie de cap si cred ca am fost destul timp o povara,e timpul sa plec,am spus incercand sa ii explic cat de recunoscatoare ii sunt.
--Macar ramai in oras? ma intreba venind mai aproape de mine.
--Da, trebuie sa aflu cine m-a atacat, am raspuns sprijinindu-ma de marginea unei masute.
--Ti-ai gasit casa?
--Da, agentia mi-a gasit o casa...ma voi duce sa o vad dupa ce imi iau lucrurile de la hotel,i-am spus privind in jos.
Nu il puteam privi in ochi,defapt nu imi permiteam sa ma pierd in privirea lui cel putin nu cat timp eu eram pentru el o persoana demna de mila.Mi-am luat geanta in mana si m-am aplecat dupa perechea mea de adidasi de langa pat.M-am dus in fata lui si fara sa constientizez ce fac,m-am ridicat pe varfuri si mi-am presat buzele pe obrazul lui. Cand m-am dat inapoi am putut saii vad uimirea pe fata.Am trecut pe langa umarul lui soptindu-i:"Multumesc,ne mai vedem..." si am plecat auzind in urma mea la fel de soptit un "Ne mai vedem"...
Ma mustram singura pe drum spre hotel pentru gestul necugetat pe care il facusem.Nu ma mustram pentru acel sarut in sine pentru ca nu fusese nici tandru nici ademenitor in vreun fel,fusese doar un sarut cast,insa greseala cea mare era ca ma lasasem implicata emotional.Ani de zile nu mai simtisem acel sentiment, cand i-am atins obrazul parca as fi fost electrocutata.Si in taxiu buzele mele inca tremurau si imaginea chipului lui nu imi iesea deloc din cap...Ce naiba era cu mine?