Capitolul 5- Thanks

Dupa masa,am vrut sa par la fel de nonsalanta,sa nu arat ca inca ma dor ranile , dar sarada nu a mai tinut. Cand am facut primul pas pe scara ce ducea la etaj, o durere ingrozitoare mi-a cuprins spatele aducandu-mi aminte ca mai aveam o rana deschisa . Era sa cad dar ca de obicei (in ultimul timp) Dean m-a sprijinit ajutandu-ma sa urc in camera.
--Ce ai patit, nu te-ai vindecat? ma intreba el.
--Mai am o mica rana pe spate,neimportant, o sa treaca, am spus eu incercand sa ma comport ca si cum totul ar fi ok, insa camasa mea se imbuibase de sange dandu-ma de gol.
--Ai spatele plin de sange, ma lasi te rog sa ma uit la rana? a intrebat in timp ce scotea din dulap niste pansamente.
Nu m-am mai putut impotrivi si l-am lasat sa se uite la rana de pe spatele meu, care nu era asa mica precum spusesem eu, fiind defapt si mare si adanca.
--Asta numesti tu o rana mica, ceva neimportant? ma intreba el ironic. Kate ai spatele sfasiat cu aschii de lemn. Nu-mi vine sa cred ca nu am vazut asta pana acum, Greta trebuia sa ma anunte, spuse el putin nervos.
--O sa treaca, am spus incercand sa il linistesc. Cine e Greta? am intrebat curioasa.
--Greta e femeia care are grija de casa mea, e draguta.Pe ea am rugat-o sa te spele si sa te schimbe cand te-am adus, mi-a explicat.
A luat din dulap o sticla cu o solutie verde, si dintr-un sertar o penseta si a inceput sa imi scoata pe rand fiecare aschie din spate. Imi inclestasem pumni si strangeam din dinti cat puteam de tare dar tot nu puteam sa imi controlez corpul care tresarea de durere. Am simtit ca Dean s-a mai relaxat si incercand sa sparg linistea stanjenitoare dintre noi i-am pus prima intrebare care ma macina.
--De ce m-ai salvat? am intrebat timida.
--Nu stiu, nu aveai nici un punct de sprijin si nici nu avusesei ocazia sa te aperi, nu mi s-a parut corect sa ai un sfarsit atat de tragic, imi spuse el si in vocea lui se simtea sinceritatea.
--Erai in bar in seara aia, te-am vazut, am spus eu aducandu-mi aminte de cursul intamplarilor.
--Da ii auzisem in parcare vorbind despre cum vor ataca vampirul din local,pe tine, si am vrut sa te anunt,eu am intrat dupa bar dar tu ai iesit afara si...
--Pe cine ai auzit in parcare? am intrebat intrerupandu-l.
--Erau doi barbati, erau oameni,tu ai iesit afara si cand am iesit dupa tine erai deja intr-o balta de sange si atacatori disparusera,insa le puteam simti mirosul,sigur erau oameni,imi explica.Tu ce faci in oras?
--Vroiam sa ma mut aici,acum nu mai sunt asa sigura,la bar asteptam ca agentul de la imobiliare sa-mi gaseasca o casa,i-am spus eu.
--Am inteles.Esti tanara ca vampir,remarca el.
--D..DA, de unde sti? am intrebat mirata.
--Ranile tale se vindeca mai greu,de cand esti vampir? ma intreba curios.
--De douazeci de ani,am raspuns sincer.
--Chiar esti tanara, ce dusman ti-ai putut crea intr-un timp atat de scurt?
--Am facut destule prosti intr-un timp asa scurt crede-ma,am raspuns eu vag nevrand sa ma destainui.In plus nu stiu sa ma adaptez chiar atat de bine.
--Creatorul tau nu a fost langa tine sa te invete smecheriile nu? ma intreba el.
--Nu chiar, ce smecheri? am intrebat la randul meu curioasa.
--O sa ti le arat cand te vei face bine,imi raspunse facandu-mi cu ochiul.Am terminat cu ranile m-ai bine te-ai odihni,poate se vor inchide.
--Mersi...pentru tot, am spus eu rusinata.
--Oricand, imi raspunse el iesind din camera.
Aveam nevoie de odihna ca sa ma refac,vroiam sa-mi recapat puterile si sa plec din casa aceea. Dean era o companie minunata si ii eram recunoscatoare dar nu imi placea sa stau pe capul cuiva, detestam sa fiu o pacoste.Am inchis ochi si am adormit,dinou.