Capitolul 4 - Recuperare...

Am lasat sangele sa-si faca efectul...puteam simti cum fiecare rana se inchide mai putin una....rana mare de pe spatele meu nu vroia sa se vindece, probabil mai avea aschii de lemn sau era prea adanca,asteptam totusi sa o simt cum se strange...Am adormit desi nu simteam nevoia.
Cand m-am trezit in camera era bezna. Cat dormisem? In casa era liniste, mult prea liniste. M-am ridicat in fund in pat si m-am uitat prin camera. In intunericul dens am putut sa zaresc o silueta pe un fotoliu din coltul camerei. Era un barbat...era el. De ce adormise aici? Imi veghease somnul? Atat de ingrijorat era pentru mine? intrebarile imi siroiau in minte cu fiecare secunda in care il priveam cum doarme intins incomod pe un fotoliu mic si crem.Parul lui brunet era rasfirat si ciufulit. Sub ochi avea cearcane adanci vinetii. Hanoracul cu gluga era sifonat. Toata imaginatia lui ma facea sa cred ca nu facuse alceva decat sa aiba grija de mine. Dar cat timp fusesem inconstienta, cat timp ma veghease acest inger intunecat? Si cel mai important lucru, de ce o facea?
Eram prea absorbita de ganduri ca sa vad ca "ingerul" se trezea.
--Hey! Te-ai trezit...esti mai bine?ma intreba el intinzandu-se.
--Da sunt bine. Tu esti ok? l-am intrebat neputand sa nu imi fac griji pentru el.
--Nu eu sunt cel care aproape a fost omorat,imi raspunse el apropiindu-se.
--Nu eu sunt cea care a vegheat un ranit pentru....am spus eu neputand sa continui pentru ca nu stiam cat timp fusesem inconstienta.
--Pentru o luna, continua el fraza mea asezandu-se langa mine pe pat.
--O luna? am intrebat eu mirata.
--Da ai fost ranita rau, tarusul a trecut exact pe langa inima, ba chiar a zgariat-o zdravan,mi-a explicat.
Eram surprinsa, un necunoscut ma salvase si in plus ma ingrijise timp de o luna. Am privit direct in ochii aceia verzi si am simtit o oarecare stanjeneala. Daca as fi fost muritor probabil ca inima mi-ar fi luat-o la galop.Mi-am lasat privirea in jos simtindu-ma prea pierduta in acel verde intens al ochilor lui, si am soptit un sincer "Multumesc".
 Simtisem nevoia sa spun asta si pentru mine era ciudat. De cand fusesem tradata de singura persoana pe care o iubisem, invatasem sa nu mai am incredere in nimeni, sa fiu dura, si rea, si nepasatoare, sa ma tin la departare de orice implicare emotionala. 
Nu imi mai permiteam sa simt nimic nici pentru oameni, nici pentru alti vampiri, dar in fata lui nu puteam sa fiu atat de dura, imi pierdeam cumpatul si nu stiam de ce prezenta lui ma putea intimida. Nu mai fusesem intimidata de prezenta unei persoane de cand fusesem om. Nu eram veche ca vampir, nu aveam decat 20 de ani, dar invatasem sa imi stapanesc sentimentele si sa le ascund de oricine.
Si totusi in privirea lui ma pierdeam si in  prezenta lui ma fastaceam. Grija lui ma stanjenea si nu imi gaseam cuvintele. Luptam cu mine insami sa imi gasesc ratiunea.
I-am simtit mana pe umarul meu si am tresarit sub atingerea lui revenind la realitate.
--M-ai esti pe Pamant? ma intreba el zambind.
--Nu, plecasem pe luna, am raspuns rusinata ca ma lasasem dusa de val.
--Te intrebam daca vrei sa coboram sa mananci ceva? repeta el intrebarea pe care eu nu o auzisem.
--Da sigur am raspuns eu.
S-a ridicat de pe marginea patului si a luat dintr-un dulap un halat. A revenit in fata mea si mi-a intins mana ajutandu-ma sa ma ridic din pat si sa imi pun halatul peste camasa de noapte scurta.Atingerile lui parca ma faceau sa fierb..nu puteam intelege de ce avea un astfel de efect asupra mea...
Eram inca ametita si cu greu mergeam fara sa ma clatin insa am vrut sa demonstrez ca sunt mai puternica decat par, incercand si reusind sa merg singura pana la parter.
Am mancat, defapt am baut cateva pungi de sange si eu si el. Corpul meu se revigora, chiar daca rana de pe spate nu se inchidea,in timp ce chipul lui redevenea perfect alb,mat si la fel de frumos ca in noaptea in care il vazusem prima oara.In ochii lui se reaprindea flacara aceea verde care lipsise.